Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoții au furat din casa fostului șeful al Finanțelor Publice Oțelu Roșu un seif în care erau 1.715.500 lei

Publicat in Press Alert, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Casa fostului șef al Finanțelor Publice din Oțelu Roșu, Petru Lupșac, a fost prădată în timp ce acesta se relaxa împreună cu familia în Thailanda. Când s-a întors acasă, Lupşac a descoperit că hoţii i-au luat tot ce avea de valoare în casă, inclusiv un seif de mari dimensiuni, care cântăreşte o tonă. Conform plângerii depuse, ieri, de Lupşac la Poliţie, în seif se aflau 370.000 euro, 160.000 lei, bijuterii şi alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de 1.715.500 lei. Lupşac a susţinut că sutele de mii de uro şi lei furaţi erau atât bani personali ai săi şi ai părinţilor săi, dar şi ai firmei soţiei sale, care se ocupă cu achiziţionarea de fier vechi. „Erau într-un seif de o tonă. Asta e problema, că nu ştiu cum au furat un seif de o tonăIniţial au furat un seif mai mic din cameră, din dormitor, în care se găseau cheile de la maşină şi garaj. Aşa au reuşit să intre în garaj şi de acolo au furat seiful mare. Acolo era pază şi ziua, şi noaptea. Avem şi camere de filmat, se văd urme de cauciuc, semn că au plecat cu o maşină. Avem bănuieli, e un cerc de suspecţi, sunt deja duşi şi la detectorul de minciuni şi sper să-i prind cât mai repede pentru a recupera cât mai mult din bani”, a declarata Petru Lupşac pentru expresdebanat.ro. Poliţiştii au început o anchetă şi au fost audiate mai multe persoane.

Foto: Facebook.com

Casa fostului șef al Finanțelor Publice din Oțelu Roșu, Petru Lupșac, a fost prădată în timp ce acesta se relaxa împreună cu familia în Thailanda. Când s-a întors acasă, Lupşac a descoperit că hoţii i-au luat tot ce avea de valoare în casă, inclusiv un seif de mari dimensiuni, care cântăreşte o tonă. Conform plângerii depuse, ieri, de Lupşac la Poliţie, în seif se aflau 370.000 euro, 160.000 lei, bijuterii şi alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de 1.715.500 lei. Lupşac a susţinut că sutele de mii de uro şi lei furaţi

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°