Un hâtru – nu spui cine, persoană însemnată, dar becher, vorba lui Caragiale! – mi-a transmis ideea acestui titlu. Ca o mutare în plic. Restul îmi revenea mie să fac! Articolul urma de la sine, căci titlul spunea totul! Problema mea era doar cum aş fi putut măcar să egalez titlul! Acesta era un joc de cuvinte între atributul de „economie funcţională de piaţă“ – pe care în mod demagogic Uniunea Europeană pretindea că va trebui să fie dobândit de către România pentru a i se deschide acesteia porţile aderării – şi ceea ce lesne se constată că a ajuns România pentru Uniunea Europeană după şase ani de apartenenţă: o piaţă funcţională din care lipseşte însă tocmai economia!
Un singur merit îmi arog pentru faptul că am fost destinatarul mesajului amintit: am fost cel care, la vremea negocierii aderării, am spus public cum stă treaba cu atribuirea calificativului- şperaclu de „economie de piaţă funcţională“. Să reamintim că, de îndată ce România, presată cu uşa, a acceptat să vândă Petrom şi distribuţiile de energie, a primit peste noapte calificativul râvnit deşi evident nu se întâmplase vreo minune pe tărâm concret economic. Pentru a ilustra cum stă de fapt treaba, am folosit atunci într-un titlu de articol formula „Vreţi aderarea, daţi economia!“, formulă care a căpătat o anumită notorietate, mai ales cu trecerea timpului în confruntarea cu realităţile care deveneau mereu mai evidente.
Această formulă a prefaţat foarte exact istoria economiei româneşti în Uniunea Europeană. O istorie care a sfârşit înainte de a începe.
Totul era de fapt strict previzibil, având în vedere cum marii decidenţi ai Uniunii Europene consideraseră că trebuie să se prezinte la intrare România: anume, deposedată de orice le-ar fi putut face vreo concurenţă, respectiv fără controlul asupra exploatării petrolului şi unei jumătăţi din cea a resurselor de gaze, fără controlu
