Statul român a avut nevoie de patru ani pentru a recupera 550.000 de euro care nu au putut fi justificaţi de doi funcţionari publici. Este practic prima victorie concretă a instituţiilor implicate în lupta împotriva funcţionarilor publici care strâng averi ilicite.
O victorie care vine la aproape şase ani de la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Ce s-ar putea face totuşi pentru ca lupta împotriva funcţionarilor necinstiţi să fie mai eficientă?
Statul român a recuperat 551.000 de euro prin confiscarea averii a doi agenţi de poliţie implicaţi în celebrul scandal al permiselor acordate fraudulos de la Argeş. Deşi acesta nu este primul caz în care ANI a câştigat în instanţă în faţa unor funcţionari publici care nu-şi puteau justifica patrimoniul dobândit, este pentru prima dată când banii confiscaţi au ajuns efectiv în bugetul public.
Agenţia Naţională de Integritate mai ieşise învingătoare şi în alte două dosare. Dar unul dintre cei vizaţi a invocat că nu are de unde plăti sumele ce i-au fost confiscate, iar cel de-al doilea s-a agăţat de tot felul de motive pentru a nu achita sumele imputate.
Citeşte şi Raportul MCV şi declinul Justiţiei
Totuşi, patru dosare finalizate în şase ani de funcţionare nu e prea puţin? Şi alte date statistice arată că deocamdată puţine dintre cazurile instrumentate de Agenţia Naţională de Integritate au ajuns la final. Din cele 58 de conflicte de interese administrative descoperite din 2010 încoace, doar 4 au primit sentinţe definitive, potrivit raportului de activitate al ANI realizat până în septembrie anul trecut. De asemenea, din cele 316 sesizări penale înaintea procurorilor, între 2008 şi septembrie 2012, doar patru persoane au fost trimise în judecată.
Conflictul de interese - prost reglementat
Lacunele legislative şi piedicile care apar după momentul în care dosarele pleacă de la A