Paula Romanescu a alcătuit o antologie bilingvă de lirică din închisori, ce poartă titlul unei poezii a lui Nichifor Crainic: Unde sunt cei care nu mai sunt? (Où sont-ils ceux qui n’existent plus?). Recenzia acestui valoros volum, ce scoate la lumină creaţia unor poeţi încă prea puţin cunoscuţi, este semnată de C. D. Zeletin.
Eram student în anul 1956, când, într-un chip cum nu se poate mai tainic, bătrânul poet Dimitrie Iov (1888–1959) a făcut să-mi parvină manuscrisul a două poezii strecurate din închisoare, poezii de mare inspiraţie scrise de doi mari poeţi, Nichifor Crainic şi Radu Gyr, zăcând amândoi în temniţa politică, acolo unde avea să fie zvârlit peste câteva luni însuşi Dimitrie Iov. Amândouă erau capodopere: „Unde sânt cei care nu mai sânt?“ a celui dintâi şi „Ast’ noapte Iisus mi-a intrat în celulă“ a celui de-al doilea, admirabil traduse în franceză astăzi de Paula Romanescu în volumul despre care vom vorbi mai departe. Am şi scris despre Radu Gyr, pe care, scos din temniţă pentru un scurt răstimp, aveam să-l vizitez în clinica unde lucram ca intern. Cred că Radu Gyr rămâne singurul poet român care, pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!“, a fost condamnat la moarte, cum nu s-a întâmplat în literatura universală decât cu poetul italian Niccolò Franco (1515–1570), executat prin spânzurătoare pentru faptul de a fi scris o strofă epigramatică împotriva papei Pius al IV-lea... Scriitoare de adânci resurse sufleteşti şi cu multiple interese artistice, Paula Romanescu a alcătuit şi a tradus în limba lui Victor Hugo – Unde sunt cei care nu mai sunt / Où sont-ils ceux qui n’existent plus? Antologie de poezie din închisori. Selecţie şi traducere: Paula Romanescu. Cuvânt înainte: Dan Puric. Editura Betta, Bucureşti, 2012 – poezii ale deţinuţilor politici din închisorile politice româneşti, mărturii tragice ale unor osândiţi ino
