În Comisia permanentă a Senatului a fost votată şi aprobată î ordoanţă de urgenţă cu privire la achiziţiile publice din spitale.
Potrivit senatorului Darius Vâlcov, ordonanţa va permite organizarea de licitaţii naţionale pentru toate spitalele, atât cele aflate în subordinea autorităţilor locale, cât şi cele administrate în continuare de Ministerul Sănătăţii.
„Din banii pe care îi dă Ministerul Sănătăţii pe medicamente, reactivi, aparatură, etc., licitaţiile se vor ţine prin acorduri cadru, la nivel naţional, iar tu ca spital când doreşti să faci o achiziţie de orice fel te duci direct la acordul cadru şi iei de la firma câştigătoare, la preţul stabilit. Avantajul imediat este un preţ redus, fiind vorba despre licitaţie la nivel naţional, nu scoate la licitaţie necesarul doar Spitalul Slatina, ci toate spitalele la un loc. În al doilea rând, nu vor mai exista acele blocaje în licitaţii”, a precizat Darius Vâlcov.
Senatorii olteni au venit şi cu un amendament care spune că acolo unde există cofinanţare din parte Ministerului Sănătăţii, licitaţia să se supună aceleaşi ordonanţe.
„Amendamentul pe care noi l-am susţinut şi care a trecut în majoritate a fost ca şi acolo unde se întâmplă să existe cofinanţare din partea Ministerului Sănătăţii să se supună aceleiaşi reguli. Noi am impus chiar un prag, acolo unde ministerul dă minimum 10%, bunul respectiv care se achiziţionează se supune aceleiaşi ordonanţe, care va deveni între timp lege”, a mai spus senatorul de Olt.
Până ca aceste amendament să facă, însă parte din ordonaţă, trebuie să treacă de comisiile din Senat, să ajungă în plenul Senatului, după care în Camera Deputaţilor, cameră decizională.