Salina artificială devine o soluție din ce în ce mai accesată de oameni, în combaterea problemelor de sănătate. Dacă până acum, pentru o banală răceală, oamenii obișnuiau să treacă pragul farmaciilor, de câțiva ani, o bună parte dintre aceștia preferă să își trateze afecțiunile cu ajutorul terapiilor naturale oferite de saline. Efectul pe termen lung al tratamentelor este doar unul dintre aspectele care recomandă aceste terapii.
De mai bine de doi ani, târgujienii beneficiază de propria salină. ,,Salina din Oraș” este primul lanț de saline artificiale din România. Prima salină deschisă sub această denumire a fost cea de la Timișoara, în anul 2009, fiind urmată la scurt timp, mai exact în anul 2010, de cele de la Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu și Galați.
Salina de la Târgu Jiu a venit în primul rând ca o necesitate personală a unor tineri târgujieni. Ciprian și Odelia Tudoroiu au adus „Salina din oraș” la Târgu Jiu pentru băiețelul lor, Raol. Problemele micuțului de sănătate și drumurile greoaie și dese spre salinele din alte orașe ale țării i-au determinat pe cei doi soți să pună bazele a ceea ce în scurt timp a devenit prima alternativă a gorjenilor și nu numai atunci când vine vorba de afecțiunile respiratorii.
Prin muncă și cu multă determinare, Ciprian și Odelia Tudoroiu au transformat ceea ce în urmă cu câțiva ani părea doar un vis imposibil, în ceva palpabil pentru gorjeni.
Salina, un mijloc de relaxare
În cei doi ani de existență, „Salina din Oraș” a devenit nu doar un loc în care îți poți trata astmul, bronşita cronică, pneumonia, răcelile sezoniere, alergiile, afecţiunile dermatologice, depresia sau oboseala cronică, ci și un loc în care te poți relaxa după o zi grea. Amenajarea salinelor respectă cele mai inovative principii de construcție folosite în Europa și America de Nord. Datorită ambient