IAŞI. Şeful ieşean al PSD Gheorghe Nichita susţine că subiectul unui alt prezidenţiabil USL decât Crin Antonescu este unul fals, întrucât liderul PNL poate obţine peste 50 la sută încă din primul tur al prezidenţialelor.
Întrebat de ziare.com daca PSD va susţine candidatul liberal în cazul în care acesta nu va fi Antonescu, vicepreşedintele naţional al PSD a răspuns: “Eu cred că deja e un subiect fals, care nu face altceva decât să creeze probleme USL în mod artificial”.
Nichita nu vede posibil un cutremur în PNL.
“Rezultatele PNL sunt deosebite faţă de ce a fost până acum PNL în România, ce a avut până acum PNL în România, deci nu văd politic ce să se întâmple. Adică doar nişte lupte, poate, interne… Mă rog, sunt şi alte chestiuni”, a mai spus vicepreşedintele social-democrat.
„Nu ne putem juca cu aşteptările şi votul românilor. Dacă cineva crede că ne jucăm de-a alianţele, se înşeala”, a adăugat Nichita.