Întotdeauna, după alegeri, avem parte de aceeaşi scenă. Puterea: „— Cum ziceai că îl cheamă, bă, pe neamţul ăla care îmi tot ascunde promisiunile electorale?!” „Alzheimer, mamaie!”, strigă în cor noua opoziţie, presa şi sindicatele. Mai mult, guvernul a uitat un lucru elementar: deşi fetele se botoxează, se machiază, se spreyază şi se coafează, în final, băieţii tot la fund se uită… Iar fundul economic al noii orânduiri arată tot mai nasol, pe zi ce trece. Fardurile astea cu na-ţi-o ţie – dă-mi-o mie la salarii şi pensii ar putea fi comice dacă n-ar fi vorba de întreţinere şi papa, adică de nervii la stomac ai naţiunii, aşa că, până vin babele cu urzicile, degeaba se dau mărţişoare cu inimioare, în avans.

Prezentul la zăpăceală mai lasă, un timp, loc de-ntors pentru cei de la putere, dar să nu uităm un lucru important: timpul vindecă orice, însă nu e şi un bun chirurg plastician! Uitaţi-vă la domnul preşedinte, care încă se dă jupân, dar n-a aflat, bietul, semnul sigur că a îmbătrânit: lumânările de pe tort costă mai mult decât tortul!

Deocamdată, ca în cunoscutul serial de groază şi mister, apare iar piticul economic pe scenă şi zice „Se întâmplă din nou!”. Cei din fosta putere îşi numără banii şi-i doare la bască, iar oamenii noii puteri se aşază, precum cloşca pe ouă, pe contractele bugetare. Deviza e aceeaşi: Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani! De fapt, e destul de greu să-i deosebeşti: unii erau alţii, dar acum sunt ai noştri, iar alţii sunt cu ei, dar şi ai noştri. Alţii sunt ai noştri, cu ai lor. Aţi înţeles ceva? Nu? Întrebaţi-i pe liberalii cărăşeni, că au să vă desluşească… Dar nici nu era nevoie, că avem o sută de-ai noştri în plus, că jumătate sunt ai noştri şi ai lor încă o dată, că parlamentului îi miroase gura-a flori, dar prin ţară miroase a praf de puşcă!

Estimp, vorba unuia dintre feisbuci, serviciile medi