Cea mai mare surpriză în Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, publicat ieri de Comisia Europeană, este menţionarea presei ca factor de presiune asupra Justiţiei.
Societatea civilă a reacţionat imediat, deşi diferit. O parte acuză ingerinţele Bruxellesului în libertatea de exprimare din România, atât de greu câştigată, iar cealaltă parte apreciază această intervenţie ca o şansă de corijare a tot mai numeroaselor derapaje de presă. E greu de spus acum cine are dreptate.
Nominalizarea presei într-un document care, de regulă, examinează Justiţia şi relaţia acesteia cu politicul arată că presa a devenit, în bună măsură, parte a jocului. Că a abdicat de la rolul său, poziţionându-se de o singură parte – şi nu neaparat cea mai onorabilă. E rezonabil să credem că raportul se referă în principal la televiziunile de ştiri şi cu precădere la Antena 3, acolo unde atacurile incorecte, pe alocuri halucinante, la adresa Justiţiei nu se înregistrează sporadic sau conjunctural, ci se exercită cu metodă, cu tenacitate. Cu plan editorial bine întocmit, dar îngrozitor de dezechilibrat - adică exact opusul a ceea ce trebuie să fie o presă onestă.
Metoda e străvezie şi începe să facă pui: se toarnă minute în şir, poate ore, căldări cu lături în capul cuiva, după care i se dau şi celui acuzat câteva secunde ca să se apere – dacă i se dau şi acelea. Rezultatul este că publicul primeşte doar o faţetă a problemei, cea care le convine telejurnaliştilor, şi nu are nici o şansă să-şi formuleze o altă opinie, poate chiar cea corectă. Dar ce treabă are Comisia Europeană cu deontologia presei din România. Are - şi iată de ce.
Pe de o parte, presiunile mediatice asupra Justiţiei au atras atenţia Comisiei Europene tocmai pentru că au căpătat o anvergură de neconceput într-o ţară occidentală. Pe de altă parte, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost gând
