De la sursa oficială a statului de drept, Comisia Europeană, s-a primit directiva să apărăm instituţiile chiar cu preţul suprareglementării presei. Nu-i zic cenzură, nu am sensibilităţi excesive. Dar trebuie discutate pasajele cu presa din ultimul MCV pentru că sînt mai mult decît semnificative.

Preliminare: Nu au rost discuţiile cu “cenzura”, “deontologia”, pentru că vorbim aici de chestiuni infinit mai complicate. Presa a luat-o razna faţă în faţă cu un eveniment cauzator de incertitudine din 2012 (suspendare pripită, parcurgerea accelerată a paşilor legalietc.), inclusiv presa externă. Cîteva ziare mari vestice au publicat despre evenimentele din România texte naive sau de-a dreptul tîmpit-critice – un populism după cum se pare foarte iubit de puteri vestice fără nici un chef de elevi neascultători pe timp de criză.

Iarăşi am ieşit drept comuniştii înapoiaţi fără unelte civilizate la îndemînă. Simpla punere a problemei într-o astfel de schemă este un fals ordinar. Europa de Est are probleme cu un capitalism agresiv nedotat măcar cu plasa de siguranţă vestică. Restul sînt baliverne. Dovadă e că în zilele astea se discută un buget cică de “stînga” de care şi Emil Boc ar fi mîndru. Mult zgomot, gargară patriotard-democratică, dar mereu aceleaşi concluzii: pătura de jos plăteşte criza în noi şi noi ingenioase formule. Iar privatizarea merge pînă în cele mai mici ochiuri ale reţelei, pas la pas cu lobbyul nereglementat şi ochii binevoitori ai Troicăi.

Ţinta propagandei de la centru spre periferie e mereu atinsă. Avem aici o adevărată competiţie pentru cine-i cel mai european. Dacă nu se zice ce e bine la Bruxelles, nimeni nu se mai apucă de nimic. Noua şefă a CNA a sărit prompt după raportul MCV şi a spus că asta aştepta şi că o să invite la discutarea unui cod cu reprezentanţii presei. Reprezentanţii presei fiind cine? Aceiaşi semi-ziarişti, semi-