Două angajate ale Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, o infirmieră şi asistenta şefă de la ATI, au fost reţinute ieri din dispoziţia procurorului Emil Moţa, în dosarul privind presupuse angajări ilegale. Audierile vor continua astăzi cu mai mulţi medici, dar şi cadre de conducere, susţin surse neoficiale.
Dacă descinderile de marţi ale poliţiştilor coordonaţi de procurorul Emil Moţa la Spitalul Judeţean i-au cam lăsat fără replică pe angajaţii de aici, cărora le era cam clar că „vor fi probleme”, audierile de ieri le-au închis unora gura la propriu, mai ales după ce s-au văzut cu cătuşe la mâini. Documentele ridicate după percheziţiile făcute la Biroul Resurse Umane au ajuns pe masa anchetorilor, ieri hârtiile fiind aduse la Parchet pentru a fi coroborate cu alte probe din acest dosar. La Parchet au fost chemate pentru audieri şi trei dintre angajatele spitalului, primele dintr-o serie ce se anunţă mai mare. Prima femeie care a intrat la audieri, Adina Musculici, a avut de răspuns mai ceva ca la examenul de angajare, ea părăsind totuşi instituţia ca o persoană liberă, fiind nevinovată. La ieşirea din Parchet aceasta a precizat că a fost întrebată mai mult despre modul de organizare a examenului şi despre probele de concurs. „Eu am fost chemată în calitate de martor. Se urmărește verificarea modului în care s-au organizat concursurile de anul trecut. Asta m-au întrebat, pentru că sunt suspiciuni că nu ar fi organizate așa cum trebuie. Eu nu presupun nimic, tot ce știu este faptul că nu s-au luat bani pentru angajarea anumitor persoane, iar cei care nu au luat examenul nu s-au pregătit suficient, asta pentru că materia a fost destul de grea și stufoasă. Cred că se vrea discreditarea spitalului”, a declarat Adina Mușculici, nou angajată la Spitalul Județean.
Reţineri după „reţinerile” şi minciunile din declaraţii
Infirmiera Mariana Văcăroiu a fost urm