Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, amânată până la 15 februarie

Publicat in Capital, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă pentru modificarea articolului 81 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care prevede amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă până pe 15 februarie.

'Guvernul a adoptat prin această ordonanţă de urgenţă amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă pentru o perioadă necesară finalizării procedurii de reexaminare a propunerii legislative privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pregătirii judecătorilor şi întregului sistem judiciar în vederea aplicării noilor dispoziţii ale Codului procesual civil', se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Totodată, ordonanţa abrogă dispoziţiile din Codul de procedură civilă a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţi Constituţionale 967/2012.

'Ordonanţa prorogă până la data de 15 februarie 2013 termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 115/2012 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, pentru corelarea cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă', se arată în comunicat.

Urgenţa actului normativ este justificată de faptul că neadoptarea măsurilor ar duce la blocaje la nivelul instanţelor şi la sporirea numărului proceselor având ca obiect judecarea recursurilor, în condiţiile în care infrastructura necesară funcţionarii noului sistem procesual civil nu este suficientă. Prin urmare, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se amână pană la data de 15 februarie 2013.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul nou lider al Hezbollah, după uciderea lui Hassan Nasrallah de către Israel

HotNews acum o ora
Uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în atacurile aeriene israeliene de vineri, într-o suburbie din Beirut, l-a adus în centrul atenției pe Hashem Safieddine, care este considerat posibilul noi secretar general al mișcării islamiste șiite,

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum 24 minute
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum o ora
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Avertizări de viituri: lista cu râurile și bazinele hidrografice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 5 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 9 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

16°/30°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

17°/26°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°