Canalul public de televiziune Channel 4 a preluat campania gândul"Why don't you come over", prin care am propus un posibil răspuns la ideea guvernanţilor britanici de a crea reclame prin care să-i descurajaze pe români şi pe bulgari să vină să muncească şi să locuiască în Marea Britanie, o dată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, din decembrie 2013.
Channel 4 este unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din Marea Britanie, fiind al patrulea post după mărimea audienţei, cu un share lunar de 5,6% din totalul telespectatorilor.
"Fără îndoială deranjaţi de sugestia că Marea Britanie ar fi atât de bună faţă de ţara lor natală, încât e nevoie de propagandă anti-UK pentru a împiedica o întreagă populaţie să migreze instantaneu, ziarul Gândul a dat replica, lansând propria campanie prin care să îi aducă pe britanici în România. (...) Berea este mai ieftină, femeile noastre sunt mai fierbinţi şi nici nu l-am fotografiat dezbrăcat pe Harry - România loveşte cu haz împotriva presupusei campanii britanice de a descuraja imigranţii români şi bulgari", scrie site-ul de ştiri al Channel 4, într-un articol intitulat "Veniţi în România! Femeile noastre arată precum Kate".
Postul britanic a realizat la rândul său o parodie în limba română, care ar putea servi campaniei "Nu veniţi în Marea Britanie", pe care oficiali din guvernul de la Londra o iau în calcul, pentru a descuraja eventualele valuri de imigranţi români şi bulgari. Totodată, jurnaliştii britanici au vorbit cu ambasadorii celor două ţări, care încearcă să demonstreze că teama englezilor de "invadatori" nu este justificată.
Gândula propus ieri un posibil răspuns pentru ideea guvernanţilor britanici, prin campania "Why don't you come over". "We may not like Britain, but you will love Romania. Why don't you come over?" ("S-ar putea să nu ne placă Marea Britanie, dar voi o