Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşina purtătorului de cuvant de la Prefectură a fost spartă de hoţi

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Geamul spart costă aproape 700 de lei, cu tot cu manoperă, după cum spune proprietarul “îi rog pe hoţi să-mi înapoieze măcar actele, să le lase la o biserică sau unde vor ei”, ne-a spus Tiberiu Condrea, purtătorul de cuvant al prefectului u alte două maşini VW au fost sparte pe bulevardele Independenţei şi Gării

Maşina purtătorului de cuvant de la Instituţia Prefectului Vrancea, Tiberiu Condrea, a fost spartă de autori necunoscuţi, în noaptea de marţi spre miercuri. Dimineaţă, Condrea a găsit autoturismul său, un Opel, cu geamul din dreapta spart. Hoţii au sustras din autoturism o borsetă în care se aflau mai multe documente, dar şi 60 de lei şi 50 de euro. “Nu au deschis efectiv maşina, au spart geamul şi au luat borseta. Mi-au dispărut cartea de service a maşinii, certificatul de înmatriculare şi RCA-ul. De asemenea, mi-au fost furaţi şi banii. Au luat ce au putut, pentru că maşina are închidere centralizată şi nu au putut deschide uşa. Au ajuns doar în torpedou, au căutat pe acolo şi au luat borseta. Permsiul de conducere mi l-au lăsat! Respectivii au mai spart două maşini, dar nu au luat nimic!”, ne-a spus fostul jurnalist Tiberiu Condrea, care lucrează acum pentru prefectul Cătălin Popescu. Păgubitul umbla ieri pentru a înlocui geamul spart. “Am încercat la magazinele second-hand, dar nu am găsit nimic. Nou, geamul costă 560 de lei, plus manopera. Cred că asta e cea mai mare pagubă. Îi rog pe cei care au spart maşina să-mi înapoieze măcar actele, să le lase la o biserică sau unde vor ei. Nu vreau altceva înapoi!”, mai spune Condrea. Tot în noaptea de marţi spre miercuri, alte două maşini au fost sparte, în mod identic, pe bulevardul Independenţei şi bulevardul Gării. Au fost vandalizate două maşini VW, un Passat şi un Golf 4. “În cele două cazuri, hoţii doar au spart geamurile laterale, fără să sustragă nimic”, ne-a precizat inspectorul Bogdan Toader, ofiţe

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°