Am recitit, de curand, un articol pe care l-am publicat in 19 martie 2009, in revista Q Magazine. Mi s-a parut ca, in miezul discutiilor despre recenta evaluare a echipei FMI, la Bucuresti, ar fi interesanta lectura sa, in perspectiva timpului care a trecut.
“Fondul Monetar International reprezenta pentru Romania comunista un club de elita in care isi dorea, cu ambitie, sa devina membra. Si a devenit. In 1972. Pentru ca, dupa Primavara de la Praga, Romaniei i se deschideau usile cluburilor economiei occidentale.
Relatiile cu Fondul, pana in 1989, au fost sinuoase. Un singur acord a fost dus pana la capat. Politica autarhica a lui Ceausescu a redus, treptat, legaturile cu cea mai importanta organizatie economica creata dupa razboi, la Bretton Woods. Si dupa 1990 legaturile cu Fondul au evoluat inegal, intelegerile realizate nefiind duse pana la capat. Asta era situatia la momentul la care am preluat guvernarea, in 2001.
Primul meu contact la varf cu conducerea Fondului Monetar International a avut loc la Washington, in octombrie 2001. L-am intalnit atunci pe Horst Köhler, director general al FMI. Köhler ar merita o prezentare separata. Nascut in Polonia, din parinti de origine germana, plecati din Basarabia, a emigrat in Germania in 1944. A avut un rol important la inceputul anilor ’90 in realizarea Acordului de retragere a trupelor sovietice din Republica Democrata Germana. Apoi, a fost, o perioada de timp, omul de incredere si reprezentantul lui Helmut Kohl la diferite evenimente importante. Era ceea ce, mai nou, se numeste reprezentant personal (“sherpa” – omul de incredere al unui lider important, „un fel de” Traian Chebeleu sau „un fel de” Mihnea Constantinescu si, probabil, exemple ar mai fi). De altfel, Kohl l-a desemnat pe Khöler ca presedinte al BERD, iar in 2000, Cancelarul federal Gerhardt Schröder l-a propus la conducerea FMI. Asa l-a
