România a urcat cinci locuri, de pe 47 pe 42, în clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans Frontieres (RSF), unde Finlanda, Olanda şi Norvegia ocupă primele trei locuri, potrivit site-ului RSF.
Republica Moldova s-a situat pe locul 55, în cădere cu două locuri, faţă de anul precedent.
Potrivit AFP, Eritreea este ţara unde libertatea presei este cel mai puţin respectată, potrivit acestui clasament care include 179 de ţări şi provincii. Ea este urmată, în ordine, de Coreea de Nord, Turkmenistan, Siria, Somalia, Iran, China, Vietnam, Cuba, Sudan şi Yemen.
Cea mai mare cădere a înregistrat-o Mali, 74 de locuri, până pe poziţia a 99-a (faţă de clasamentul de pe 2011), mai ales din cauza puciului din 22 martie 2012, de la Bamako.
În ceea ce priveşte Turcia (pe locul 154, în cădere cu 6 locuri), este, în prezent, "cea mai mare închisoare pentru jurnalişti, mai ales pentru cei care au păreri critice faţă de modul în care autorităţile tratează chestiunea kurdă".
ONG-ul arată că în cazul altor ţări s-au înregistrat "îmbunătăţiri majore" şi progrese importante. Astfel este cazul Malawi, care a urcat 71 de locuri, până pe poziţia a 75-a. De asemenea, Coasta de Fildeş a urcat de pe locul 96 pe 63 şi pare a fi ieşit din criza postelectorală dintre partizanii lui Laurent Gbagbo şi Alassane Ouattara.
Myanmar a urcat 18 locuri, până pe poziţia a 151-a, însă India a coborât 9 locuri, până pe 140, fiind la cel mai jos nivel din 2002 până în prezent, mai ales din cauza cenzurii pe internet în continuă dezvoltare.
China, situată pe poziţia a 174-a, nu arată nicio ameliorare, menţinând ridicat numărul de jurnalişti şi bloggeri din închisori, fapt care arată că accesul la informaţie este afectat grav.Ţ
RSF mai subliniază că r