Pe 2 decembrie 2010, la sediul FIFA din Zurich, în jurul orei locale 16:30, Sepp Blatter a deschis un plic mare alb şi a citit: Qatar! Era anunţul oficial al desemnării gazdei CM 2022, la puţin timp după ce se aflase că Rusia va organiza Mondialul din 2018. Cum organizarea unui Mondial de fotbal înseamnă o desfăşurare de forţe fără precedent şi existenţa unei infrastructuri impresionante, alegerea unei ţări cu o suprafaţă de 11.573 km2, cu o climă deşertică, şi fără tradiţie sportivă, a părut extrem de ciudată. Tot din 2 decembrie 2010 au început să curgă şi speculaţiile şi teoriile privind modul în care emiratul de pe coasta de nord-est a Peninsulei Arabice a tras marele loz câştigător. Oficial, am asistat la un rezultat al globalizării şi al faptului că lumea arabă merită să organizeze un CM. Neoficial, s-a vorbit despre rezultatul finalul al unui puzzle care conţine piese de corupţie, influenţe la nivelul Comitetului Executiv al FIFA, şpăgi şi geopolitică.

Voturi cumpărate

Ultimul nume mare din presa internaţională care s-a aliniat pe această direcţie a fost "France Football". Cunoscuta publicaţie franceză a deschis ediţia de ieri cu un material extrem de amplu, de 16 pagini, sub numele "Qatargate". Nimic şocant şi nimic nou. Majoritatea informaţiilor au mai fost publicate în trecut, de "Sunday Times", la fel ca şi piesele de rezistenţă ale scenariului construit de "France Football". Practic, candidatura Qatarului s-ar fi bazat pe personaje puternice, cum ar fi preşedintele confederaţiei asiatice, Mohammed Bin Hammam, exclus pe viaţă din fotbal, în decembrie 2012, pe preşedintele federaţiei argentiniene şi vicepreşedinte FIFA, Julio Grondona, sau pe Ricardo Texeira, fostul preşedinte al federaţiei braziliene, care a demisionat din FIFA în martie 2012, pe fondul acuzaţiilor de corupţie. Sunt reamintite şi cazurile lui Issa Hayatou, preşedintele Co