Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, a anunţat că niciun jucător nu va mai pleca de la echipă în această iarnă. În schimb, numărul unu din Gruia spune că este posibil ca "vişiniii" să mai realizeze măcar un transfer în următoarele săptămâni.
Arpad Paszkany s-a arătat mulţumit de evoluţia CFR-ului în partidele amicale disputate până acum. Finanţatorul „vişiniilor” şi-a reafirmat sprijinul pentru Kapetanos şi l-a lăudat pe Diogo Valente.
„CFR începe să arate ca o echipă care are pretenţii. Încă mai este de lucru, dar un fapt îmbucurător este că începe să se lege jocul şi să apară faze de atac. Începe să-mi placă Valente, care seamănă cu jucătorul pe care l-am dorit când l-am transferat la Cluj. E adevărat, nici adversarele nu au fost dintre cele mai puternice, am jucat cu echipa a doua a celor de la Malaga. Kapetanos ştie toată lumea că este un atacant important care a marcat multe goluri decisive. A avut o perioadă în care s-a întâlnit mai rar cu realizările, asta însemnând cu golurile. Dar eu sunt convins că la finalul acestui stagiu de pregătire va fi acel Kapetanos pe care îl ştim”, a declarat Paszkany, azi, la emisiunea Fotbal LOOK, care a fost difuzată de postul de televiziune LOOK TV.
"Nimeni nu e de neînlocuit"
Omul de afaceri spune că niciun jucător nu va mai părăsi CFR în această iarnă. În schimb, campionii ar putea să achiziţioneze cel puţin un jucător. Mai mult, Arpad Paszkany a confirmat interesul echipei sale pentru Jander Santana, mijlocaş defensiv al echipei portugheze Olhanense: „Sunt câteva variante care ni s-au propus, printre care şi el. De principiu, ar fi un mijlocaş. Deocamdată suntem cu ochii mai mult pe campionatele externe”.
Paszkany nu consideră că CFR Cluj a slăbit prin plecările lui Bastos, Sougou, Aguirregaray sau Luis Alberto. „Nu are nicio legătură una cu alta. Vă aduc aminte atunci când a plecat Kone, toată