Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia clujeană a reţinut trei suspecţi de furt într-o zi

Publicat in CityNews Alba, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Trei suspecţi de furt calificat au fost prinşi ieri de poliţiştii clujeni. Aceştia sunt suspectaţi de furturi din spital, garaje, dar şi locuinţe.

Cristian C., un bărbat din Vultureni, care este suspect de furtul a 75 de robinete din incinta unei unităţi medicale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, a fost depistat ieri de poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie.

Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 6.500 lei. De asemenea, bărbatul este suspectat de comiterea unui furt din garaj.

Cristian C. este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 al. 1 art. 209 al. 1 lit. g şi i din Codul Penal.

De asemenea, s-a dispus luarea măsurii reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj.

Tot ieri, poliţiştii de la Secţia 4 i-au depistat pe Ionel C., în vârstă de 37 ani, din Suceava, şi Constantin C., în vârstă de 34 ani, din Braşov, care sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, în perioada 3 decembrie 2012 - 14 ianuarie a.c., aceştia au furat obiecte din două garaje, de la o societate comercială, dar şi dintr-o locuinţă, cauzând un prejudiciu în valoare de 4.550 lei. Prejudiciul a fost recuperat parţial.

Pe numele acestora au fost emise ordonanţe de arestare preventivă pentru 24 de ore.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum o ora
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

„Să vedem cine va pleca": Impasul prezidenţial din Georgia se apropie de punctul critic. Între timp, SUA au impus sancţiuni oligarhului Bidzina Ivanişvili, autorul de facto al orientării proruse a guvernului de la Tbilisi

News.ro acum 2 ore
Toţi ochii din Georgia sunt aţintiţi asupra elegantului Palat Orbeliani din secolul al XIX-lea din Tbilisi, unde se apropie un moment decisiv. Cine va ocupa sălile sale pe 29 decembrie? Duminică, preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zourabi

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum o ora
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 10 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°