Un tânăr a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgență Roman, din cauza sobei din locuință.
Miercuri dimineață, în jurul orei 3, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț au fost solicitate să acorde primul ajutor în cazul unui pacient de 20 de ani, diagnosticat cu intoxicație cu monoxid de carbon. Potrivit cadrelor medicale, de vină a fost soba din locuință. Tânărul a fost găsit în convulsie de membrii familiei. După ce a fost stabilizat, tânărul a fost transportat la Centrul de Primire Urgențe din cadrul spitalului, pentru investigații suplimentare.
Este al treilea caz, din această săptămână, de intoxicație cu monoxid de carbon.
Luni, doi soți din satul Traian au ajuns și ei la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxidul de carbon provenit de la soba din locuință.