Claudio Gentile, fundaşul legendar al naţionalei Italiei de la Campionatul Mondial din 1982, a primit ieri seară, la Bucureşti, trofeul Maestrelli, distincţie acordată anual celor mai importante personalităţi din fotbalul italian.
Premiul ce poartă numele lui Tommaso Maestrelli, tehnicianul sub comanda căruia Lazio a câştigat primul titlu din istoria sa, i-a fost înmânat fostului fotbalist italian de Ilie Balaci. Cei doi mari jucători s-au întâlnit astfel după 30 de ani, mai exact de la celebrul meci România - Italia, jucat în 1983 pe fostul stadion "Lia Manoliu", pe care tricolorii l-au câştigat cu 1-0.
"30 de ani înseamnă foarte mult şi mi-e greu să vorbesc, dar sunt onorat că am putut să evoluez împotriva unui jucător precum Claudio Gentile ", a spus Balaci, al cărui adversar direct în acea partidă a fost chiar temutul fundaş dreapta italian. La evenimentul care a avut loc într-un local din Bucureşti deţinut de Gino Iorgulescu, fostul preşedinte al lui FC Naţional, au mai fost prezenţi Ioan Andone şi Ilie Năstase.
Coşmarul lui Maradona
Cel mai important moment din cariera lui Claudio Gentile este legat de un meci cu Argentina, de la CM din 1982. Atunci, fundaşul născut în Libia, la Tripoli, a avut dificila sarcină de a-l marca pe cel mai valoros fotbalist al lumii în acel moment şi, poate, chiar din istoria fotbalului, Diego Armando Maradona. "Când cineva se gândeşte la mine, automat se duce cu gândul la acel meci. Dacă lucrurile nu ieşeau bine pentru noi, acum nu mai eram erou, ci se vorbea în termeni mai puţini plăcuţi despre mine", a comentat, amuzat, italianul. Evoluţia sa din acel meci a fost însă una memorabilă: l-a marcat fără greşeală pe decarul argentinian, iar la finalul meciului i-a servit sud-americanului o replică rămasă în istorie: "Fotbalul nu e pentru balerine!".
"Nu s-a făcut nimic pentru a opri co