Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Megan Fox ia o pauză de la actorie: „Noul meu job e să fiu mamă“

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

La patru luni de la naşterea primului ei copil, Megan Fox, una dintre cele mai în vogă actriţe americane, desemnată în numeroase rânduri „cea mai sexy femeie din lume“, îşi revizuieşte priorităţile din viaţă. Starul din „Transformers“ vrea să ia o pauză de la actorie.

Într-un interviu acordat ediţiei britanice a revistei „Marie Claire“, Megan Fox (26 de ani) vorbeşte despre schimbările intervenite în cariera sa după naştere şi despre noua viaţă de mămică, alături de băieţelul ei Noah, în vârstă de 4 luni şi de soţul Brian Austin Green.

„Ştiu să recunosc binecuvântările din viaţa mea. Îmi dau seama cât de norocoasă sunt că am ocazia de a lucra cu mari profesionişti din industria filmului, dar cea mai mare satisfacţie o am atunci când petrec timp cu fiul meu. Toată viaţa mi-am dorit să am un copil, iar acum, în sfârşit mi s-a îndeplinit dorinţa“, a declarat vedeta.

Actriţa recunoaşte că, de când l-a născut pe Noah, cariera ei a trecut pe locul doi. „Îmi este foarte greu să fac pe actriţa, deoarece simt că acum, jobul meu este să fiu mamă. Vreau să-i dedic lui Noah cât mai mult timp şi îmi doresc să am mai mulţi copii“, a mărturisit Megan Fox.

Actriţa contează şi pe sprijinul soţului ei, actorul Brian Austin Green (39 de ani). „Cred că am fost norocoşi şi cred că el este sufletul meu pereche. Dar asta nu înseamnă că relaţia noastră nu necesită muncă, pentru că suntem doi oameni extrem de diferiţi. Cu toate astea, am învăţat să fim toleranţi unul faţă de celălalt, să fim răbdători. Iar eu nu încerc să-l schimb într-o variant a mea şi nici el nu face acest lucru. Este un om uimitor şi nu m-aş gândi niciodată să mă plâng de el“, a declarat actriţa despre soţul ei.

Cei doi au o relaţie din 2004, dar s-au căsătorit în 2010.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°