George Ceauşilă (46 de ani), fotbalistul al cărui nume a fost cenzurat înainte de Revoluţie, deoarece se credea că putea fi folosit ca o batjocură la adresa dictatorului Nicolae Ceauşescu, s-a reîntors în România după o şedere de peste 14 ani în Grecia. El administrează o benzinărie, dar vrea să revină în fotbal. George Ceauşilă (46 de ani), fotbalistul al cărui nume a fost cenzurat înainte de Revoluţie, deoarece se credea că putea fi folosit ca o batjocură la adresa dictatorului Nicolae Ceauşescu, s-a reîntors în România după o şedere de peste 14 ani în Grecia. El administrează o benzinărie, dar vrea să revină în fotbal.
Înainte de Revoluţie, C. Gheorghe era un nume des folosit de comentatorii sportivi şi de jurnaliştii sportivi, care vorbeau de atacantul care înscria pe bandă rulantă pentru Chimia Rm. Vâlcea, Steaua, FC Olt sau “U” Craiova. “Am debutat la Chimia la 16 ani şi jumătate şi am jucat patru meciuri, înainte de a fi luat în armată la Steaua. În Ghencea, am evoluat la tineret alături de Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu şi Dumitru Stângaciu şi am jucat un singur meci la seniori, în 1986, la puţin timp după câştigarea Cupei Campionilor Europeni, în ultima etapă, când am pierdut la Craiova cu 5-4. Era o echipă fantastică a Stelei, în care era greu să-ţi faci loc, iar eu eram crud încă”, îşi aminteşte Ceauşilă.
Valentin Ceauşescu i-a schimbat numele
Numele său a fost de-a lungul timpului un motiv de controversă: “Când am debutat pentru Rm. Vâlcea, am vrut să văd ce notă am primit, dar nu mă găseam în caseta tehnică. Mi s-a spus ulterior că au trebuit să-mi schimbe numele în C. Gheorghe, pentru că se asemăna prea mult cu al lui Nicolae Ceauşescu. La Steaua, în timpul unui cantonament la Forban, a venit Valentin, fiul său cel mare, la mine şi mi-a explicat că erau ordine date de sus de tot să nu mi se folosească numele. Mi-a cerut să aleg: ori îmi sc