Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: Evaluare finală la TVR: femeia de serviciu, concediată!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Un singur angajat al Studioului Teritorial Târgu-Mureș al TVR se află pe lista celor 672 de persoane care vor fi concediați colectiv în cadrul procesului de restructurare și eficientizare al instituției. Acesta nu e nici reporter, cameraman sau tehnician și nici nu deține vreo funcție la nivel de conducere ci e taman femeia de serviciu a studioului.

Lista neagră, pe biroul lui Claudiu Săftoiu

Documentul a fost întocmit luni, 28 ianuarie, și este semnat de Mihai Ovidiu Enea, director al Departamentului Resurse Umane, și Mircea Neacșa, șef Serviciu Personal. „Urmare a procesului de selecție din Societatea Română de Televiziune derulat în perioada noiembrie – decembrie 2012, precum și a aplicării criteriilor sociale în conformitate cu minuta nr. 16136 din data de 23 ianuarie 2013 și Hotărârea Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune nr. 1 din 23 ianuarie 2013, vă înaintăm lista finală a salariaților care vor primi preaviz în cadrul procesului de concediere colectivă”, se arată în documentul adresat lui Claudiu Săftoiu, președinte-director general al Societății Române de Televiziune.

Femeia de serviciu, țap ispășitor?

În mod paradoxal, cu toate că potrivit unor estimări audiența studioului din Târgu-Mureș se situează în jurul unui procent, pe lista celor 672 de persoane care vor trebui să își caute alt loc de muncă se află un singur angajat al studioului din apropierea Sălii Sporturilor. Ghinionista se numește Daniela Chiorean, femeia de serviciu a instituției, găsită se pare responsabilă pentru managementul nu tocmai reușit din ultimii ani al Studioului Teritorial al TVR Târgu-Mureș.

Mopul, mai tare ca microfonul

De asemenea, nota obținută de Daniela Chiorean în cadrul procedurilor de evaluare a fost de 80,17 puncte, cu care a reușit să depășească nu mai puțin de 14 angajați ai studioului din Târgu-Mureș, unii d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liberalii au decis să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale, la finalul unei şedinţe de peste şase ore / Analiză a rezultatelor / Ciucă: Acest vot totodată reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Niciae Ciucă, a anunţat, vineri, că liderii filialelor judeţene au participat la analiza rezultatelor alegerilor, cifre care ”reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”. La finalul unei şedinţe care a d

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum o ora
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Ciucă, despre o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale: Negociem cu orice partid care doreşte să vină să susţină politicile de dreapta

Mediafax acum 50 minute
Nicolae Ciucă a spus că, după încheierea alegerilor europarlamentare şi locale, „s-a intrat în logica următorului tur de alegeri” şi în felul acesta „se folosesc narative care sunt livrate către mass media”. „Ceea ce vă pot spune cât se poate de asu

Zelenski: Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum

Adevarul acum 41 minute
Oferta de încetare a focului propusă vineri de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kremlin a cerut, printre altele, retragerea trupelor Kievului din cele patru prov

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Rezultate alegeri locale 2024. Clotilde Armand nu se lasă: „Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1”

Adevarul acum 41 minute
Clotilde Armand a anunțat vineri, 14 iunie, printr-o postare pe Facebook că a făcut plângere penală „împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale”.

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 4 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Nicolae Ciucă explică de ce vrea să ia în calcul mutarea prezidențiale din septembrie: S-ar suprapune peste începerea anului școlar

G4Media acum o ora
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri că motivul pentru care PNL pune în discuție decizia inițială de organizare în septembrie a alegerilor prezidențiale e suprapunerea peste începerea anului școlar. ”Tot ce se va decide vizavi de data al

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 50 minute
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°