Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr de 18 ani şi-a ridicat o casă cu banii adunaţi din spargeri

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din oraşul Dolhasca, acuzat că a furat sume mari de bani din mai multe maşini, a fost prins acum două zile de poliţişti. Pus iniţial sub acuzare pentru ultima faptă, tânărul a recunoscut şi comiterea a încă trei furturi, începând cu vara anului trecut. Poliţiştii au mai stabilit că suspectul, Ionuţ Şerban, şi-a ridicat o casă în curtea tatălui său, investind în aceasta mare parte din banii furaţi. De la hoţ s-a recuperat doar o mică parte din suma sustrasă după ultimul furt.

Duminica trecută, pe 27 ianuarie, poliţia a fost sesizat că în noaptea precedentă s-a produs un furt în comuna Horodniceni. Dintr-o autoutilitară parcată în curtea locuinţei proprietarului s-a furat o borsetă cu documentele maşinii şi cu suma de 5.000 de lei. Misiunea hoţului nu a fost deloc grea, în condiţiile în care maşina nu a fost încuiată. Proprietarul le-a declarat poliţiştilor că nu a asigurat maşina pe timpul nopţii pentru a nu îngheţa sistemul de închidere.

A furat 20.000 de euro din maşina unui „stranier” care voia să-şi renoveze casa

Anchetatorii de la Poliţia municipiului Fălticeni mai aveau înregistrate câteva furturi din maşini cu autor necunoscut. Ei au stabilit că cel puţin trei dintre ele au fost comise de acelaşi autor.

Unul dintre furturi a însemnat un prejudiciu imens. În noaptea de 10 spre 11 august 2012, din maşina unui bărbat din Rădăşeni au fost furaţi în jur de 20.000 de euro. Un localnic în vârstă de 44 de ani, abia întors din Italia, şi-a lăsat maşina parcată în curte, pe timp de noapte, fără a o încuia, deşi în interior avea 19.150 de euro şi 2.200 de lei. Victima a declarat ulterior că banii respectivi erau strânşi pentru a-şi renova o casă. Banii, rezultă din ancheta poliţiei, au ajuns însă în buzunarul lui Ionuţ Şerban, care s-a apucat chiar el să-şi ridice o casă. Un alt furt de care este acuzat tânărul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 54 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 22 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°