„Mai mulţi jurnalişti şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din România. Am avut mai multe cazuri în care judecători au fost atacaţi, hărţuiţi prin intermediul presei, pentru a fi intimidaţi. Sunt două chestiuni distincte: libertatea presei şi atacurile la adresa Justiţiei prin media”.

Pe lângă "precizările" de mai sus, ale purtătorului de cuvânt CE, Mark Gray, raportul pe Justiţie pentru România conţine observaţii corecte.

„Superimunitatea” parlamentară se cere a fi înlăturată prin modificarea procedurii de ridicare a imunităţii.

Faptul că nu au fost numiţi încă Procurorul General şi Procurorul şef DNA este categorisit, pe bună dreptate, ca un eşec al Justiţiei române.

Parlamentarii declaraţi de Justiţie incompatibili, care n-au părăsit încă Parlamentul, s-o facă.

Cu atât mai ciudată apare atitudinea Bruxelles-ului faţă de presa din România. Zisa presă este acuzată de oficialii europeni pentru „atacuri prin media, prin intermediul presei”, asupra Justiţiei, pe baza „îngrijorării” unor „mai mulţi jurnalişti”.

Carevasăzică, „sursele” CE sunt nici măcar nişte unităţi media, site-uri sau televiziuni, ci nişte persoane particulare neidentificate care ar practica jurnalismul.

Pentru presa serioasă, presa însăşi nu e nicidecum o sursă în sine. Orice „ştire” apărută într-un mediu de presă trebuie supusă verificării proprii de către alţi jurnalişti, abia apoi fiind sau nu asumată.

Darmite ce zice un jurnalist sau altul, la Bucureşti sau pe la Bruxelles...

Ca (ne)profesionişti ai informaţiei, domnii responsabili europeni nu respectă nici măcar deontologia jurnalismului, pe care tocmai îl acuză.

În continuare, se solicită de către CE înăsprirea legislaţiei pentru ca presa să nu-i mai atace, hărţuiască, streseze, intimideze pe magistraţi.

Poţi să crezi că judecători din România au fost ameninţaţi de