Când au trebuit să-şi aleagă preşedintele, românii au votat întotdeauna un personaj puternic, activ, adânc implicat în problemele ţării şi care, la momentul respectiv, i-a convins că poate să le facă viaţa mai bună. Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au avut momentele lor de glorie, când milioane de oameni i-au crezut în stare să rezolve treburile statului.

Pentru a ieşi preşedinte, Crin Antonescu ar trebui să beneficieze de o schimbare radicală de viziune a majorităţii românilor legată de omul care trebuie să se afle în fruntea statului.

În 1992, Ion Iliescu era deja la butoanele României, atunci când a candidat prima dată la alegerile prezidenţiale. Pentru milioane de români naivi, abia ieşiţi din peştera comunistă, Iliescu a părut singura lumină ce putea să le aducă puţină bunăstare, fără a-i lăsa în acelaşi timp pe mâinile „trădătorilor" care vor să vândă ţara străinilor. Au fost necesari şase ani pentru ca majoritatea românilor să se convingă că, de fapt, Iliescu nu a adus bunăstare decât securiştilor şi activiştilor lui Ceauşescu, iar atunci şi-au investit încrederea într-un alt personaj convingător.

Din postura de lider al Opoziţiei, Emil Constantinescu i-a convins pe români că va construi de la zero ţara pustiită de nomenclatura lui Iliescu (vă mai amintiţi de cei 15.000 de specialişti care urmau să se apuce de treabă imediat după ce Constantinescu câştiga alegerile?). Oamenii l-au crezut priceput în treburile ţării şi pe liderul Convenţiei Democrate, mai ales că acesta i-a păcălit cu poveştile de bunăstare pe care le ştiau din filmele americane, precum economie de piaţă, capitalism, NATO, Occident.

În 2004, când românii deja se cam săturaseră de ţepele luate cu preşedinţii „pricepuţi" de până atunci, a apărut Traian Băsescu. Din postura de primar al Capitalei, hărţuit în permanenţă de puterea pesedistă, Băsescu le