În ultima perioadă, presa internaţională a speculat cu privire la împăcarea cu Brown, însă artista din Barbados abia acum şi-a recunoscut idila, explicând, totodată, şi motivele ce au determinat-o să-i acorde o a doua şansă fostului iubit.
În cel mai recent număr al revistei „Rolling Stone“, solista în vârstă de 24 de ani recunoaşte că împăcarea este o alegere riscantă, dar pe care şi-o asumă cu maturitate. „Am luat decizia că pentru mine este mai important să fiu fericită. Chiar dacă este o greşeală, este greşeala mea. Nu pot să spun că de acum înainte nu va mai merge nimic rău, dar sunt convinsă că el nu mai vrea asta“, a comentat ea.
Artista îşi aminteşte de momentele dificile prin care a trecut în 2009, când partenerul ei a agresat-o fizic înainte de premiile Grammy, lăsându-i vânătăi pe faţă. Deşi în urma incidentului, ea a declarat că relaţia lor s-a încheiat, iar pentru o bună perioadă au păstrat distanţa, recent, cântăreaţa şi-a schimbat punctul de vedere. Rihanna s-a afişat în public cu Brown de mai multe ori, dar şi-a postat şi pe contul de Twitter fotografii intime. „După ce am fost răvăşită mai mulţi ani, fiind nervoasă şi supărată, vreau să trăiesc în adevăr şi să mă întorc la ce a fost. Pot să fac faţă“, a explicat Rihanna.
„Când în relaţie intervin cei din afară, nu este cea mai frumoasă situaţie din lume. Oamenii ne văd că ne ducem undeva, mergem la studio, în club şi ei au impresia că ştiu ce se întâmplă. Dar acum este diferit. Ne apreciem unul pe celălalt, ştim exact ceea ce avem acum şi nu vrem să pierdem asta“, a analizat ea situaţia prezentă.