Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniturile independente, doar pînă pe 31 ianuarie

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

• contribuabilii trebuie să depună la Fisc declaratia 600, în baza căreia se stabileste baza de calcul pentru CAS • au această obligatie PF-urile, profesiile libere, ori cei cu venituri din proprietatea intelectuală •

Anul acesta, cei care obtin venituri din activităti independente trebuie să le declare la Fisc pînă pe 31 ianuarie 2012. Pe baza veniturilor astfel declarate autoritătile fiscale stabilesc suma pe care contribuabilii o datoreaza la sistemul public de pensii. Persoanele care obtin venituri din activităti independente datorează la „pensii“ o contributie de 31,3% din venitul declarat, adică venitul pentru care doresc să se asigure. Acest venit nu poate fi mai mic de 741 lei (35% din cîstigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de 2.117 lei), dar nici mai mare de 10.585 lei (echivalentul a de cinci ori indicatorul avut în vedere). „Declararea veniturilor se face prin depunerea la organul fiscal de domiciliu a unei declaratii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, formularul 600“, a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvînt al Directiei de Finante Neamt. Au obligatia depunerii acestui formular cei cu întreprinderi individuale, familiale, persoanele fizice autorizate, cei cu profesii libere sau care obtin bani din dreptul de proprietate intelectuală. Toti acestia nu trebuie să depună declaratia dacă obtin si venituri salariale sau indemnizatii de somaj sau beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii. Declaratia 600 se depune pe suport hîrtie, direct la Registratura Fiscului, sau poate fi expediată prin postă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Organul fiscal competent la care trebuie depus actul este cel în a cărui rază teritorială se află adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieste efectiv, în

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°