Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Câmpia Turzii, împreună cu locuitorii din Şarât, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni şi Fundaţia Centrul de Resurse pentru participare publică, organizează pe 12 februarie de la orele 11 la Palatul Cultural "Ionel Floaşiu" , o dezbatere pe tema condiţiilor de traversare a şinelor de cale ferată din oraş.
"Prin intermediul acestu eveniment dorim să creăm un spaţiu favorabil dialogului cetăţeni - autorităţi, în vederea identificării unor soluţii care să asigure direct celor afectaţi de problemă, condiţii sigure, legale şi accesibile de trecere a căilor ferate", spune Aurel Ilea (foto), preşedintele APC Câmpia Turzii.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai CFR, ai Ministerului Transporturilor, Consiliului Judeţean Cluj, parlamentari din colegiul Câmpia Turzii, presa şi administraţia locală.
Reamintim că, în Municipiul Câmpia Turzii, locuitorii cartierului Şarât se expun zilnic pericolelor de accidente, traversând liniile de cale ferată pentru a ajunge în centrul oraşului. Un pasaj de traversare subteran ar asigura legătura pietonală a cartierului Şarât cu centrul oraşului şi ar facilita accesul către gară al pietonilor.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Câmpia Turzii, împreună cu locuitorii din Şarât, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni şi Fundaţia Centrul de Resurse pentru participare publică, organizează pe 12 februarie de la orele 11 la Palatul Cultural "Ionel Floaşiu" , o dezbatere pe tema condiţiilor de traversare a şinelor de cale ferată din oraş.
"Prin intermediul acestu eveniment dorim să creăm un spaţiu favorabil dialogului cetăţeni - autorităţi, în vederea identificării unor soluţii care să asigure direct celor afectaţi de problemă, condiţii sigure, legale şi accesibile de trecere a căilor ferate",