23. Aproape săptămânal, în podul Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” din Iaşi se întâlnesc miserupiştii sub auspiciile „Salonului de literatură Zero+ ». Practica locului este de a fi invitaţi şi reprezentanţi ai altor generaţii. Astfel, pe 22 noiembrie 2012 a citit poezie şi Vasile Iftime. Cronicarul întâlnirilor şi-a notat : „ Vasile Iftime – mai mult pieptănat decât zbârlit în cadrul salonului – a venit de la Botoşani, să aducă în cadrul „Salonului de literatură Zero+ », blestemul lui Eminescu, poezia, care, se pare, că-l urmăreşte şi pe el. (…) Pe scurt se poate spune că poezia lui Vasile Iftime a prins la sufletul mai multor domniţe prezente la salon, datorită discursului suculent, visător şi uşor neoromantic. Dar poeţii mai tineri, probaţi de literatura contemporană, precum Şerban Axinte, Matei Hutopilă şi Cătălin – Mihai Ştefan nu s-au arătat atât de încântaţi de leacurile lirice ale poetului botoşănean, demonstrând, fiecare cu argumentele sale, că poezia rostită nu este atât de „prezentă”, dar nici atât de bine închegată aşa cum s-ar părea la o primă impresie”.
La prima ediţie din 2013 a „Salonului…”, cea din 16 ianuarie, au citit alţi doi botoşăneni: Ioana Miron şi Bogdan Federeac. Acelaşi cronicar consemnează: „Cel mai mult comentată a fost poezia Ioanei Miron. Vocea generală a mizat pe sugestia ca poeta să-şi cultive pe viitor mai mult sensibilitatea feminină, senzorialitatea. Şerban Axinte a subliniat evoluţia foarte mare de la poemele din trecut la cele citite la acest cenaclu şi a sugerat să fie urmărită cu mare atenţie pe viitor. Profesorul Livia Iacob o consideră un artist complex, care ia poezia în joacă, însă joaca ei e de fapt foarte serioasă. O altă sugestie, la care au subscris Claudiu Komartin şi Anatol Grosu, a fost aceea de a elibera poeziile de „surplusuri”. Continuă cronicarul, nimeni altul decât Nicoleta Dabija