Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii sălăjeni au adunat datorii de 1,5 milioane de euro în şase ani

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Fermierii sălăjeni trebuie să restituie aproape 250.000 de euro Centrului Judeţean Sălaj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), banii reprezentând subvenţii necuvenite primite în perioada 2007-2012.

Virgil Ţurcaş, directorul general al instituţiei, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că valoarea totală a debitelor cumulate din 2007, când APIA şi-a început activitatea, până în prezent, depăşesc 1,5 milioane de euro. “Din această sumă s-au recuperat prin plată voluntară circa 920.000 de euro, iar prin compensare, în jur de 340.000 de euro”, a menţionat Ţurcaş. Potrivit spuselor sale, debitele provin “din anumite erori la depunerea cererilor de plată pe suprafaţă ori pe alte măsuri, sunt debite naţionale, reprezintă sancţiuni aplicate fermierilor pentru nerespectarea unor condiţii pentru întreţinerea terenurilor sau pentru că suprafaţa din cereri nu corespunde cu cea găsită cu ocazia controalelor din teren”.

Ţurcaş a afirmat că mare parte din debitele cumulate în perioada menţionată provind din perioada 2008-2009, “când cererile se preluau pe hărţi de hârtie şi când probabilitatea de a greşi era mai mare”.

După cum susţine Vaida Bela, directorul adjunct al instituţiei, în majoritatea cazurilor în care agricultorilor li se aduce la cunoştinţă ca au de rambursat bani, situaţia este rezolvată pe cale amiabilă. “Sunt fermieri care depun efectiv banii în Trezorerie”, a explicat adjunctul. În ceea ce-i priveşte pe cei care refuză să se conformeze, aceştia ajung să fie executaţi silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a mai spus Vaida.

Acţiuni de promovare în satele sălăjene

Fermierii care utilizează suprafeţe de terenuri agricole pe raza judeţului Sălaj beneficiază de următoarele forme/scheme de sprijin: plata unică pe suprafaţă, plata naţională directă complementară la SAPS pentru cu

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 50 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 19 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 56 minute
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 23 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°