Nimerim zile calde şi însorite. Dinspre Bastille se aud ca nişte bubuituri scandările ouvrierilor ieşiţi la uriaşa paradă de Întâi Mai. În faţă la Notre Dame roieşte de lume. Stăm pe bancă lângă un cuplu venerabil. Scoatem câte un sandviş, dar, cum desfacem ambalajul, se porneşte vijelia. Tabără pe noi mai întâi madame, care e de-a dreptul en colère. Surprinşi, dăm să zâmbim dar nu este cazul. Din linia a doua, şarjează şi dumnealui, care are o dicţie mai bună, dar este şi ceva mai hotărât. Din turuiala pe două voci deducem, după aproape două minute, că am comis un gest inacceptable şi că e bai. Enfin aflăm, înainte de a ne împrieteni cu Amélie şi Gaston, că nenorocirea s-a produs din cauza unei firimituri căzute pe caldarâm din punga noastră. Până la urmă ne-am îmbrăţişat, ei urându-ne bon voyage şi noi, lor, fermă vigilance. Pe platoul de la Musée d’Orsay ne aşezăm să ne mai tragem sufletul. Ne intrigă un stewart de la intrarea pentru pass-uri, care, din când în când, bate zdravăn cu talpa în platoul de marmură: poc! Mai stă ce stă şi iarăşi: poc! Da. Nu lăsa un porumbel să aterizeze. Nu ştim cine a cedat până la urmă, dar situaţia era clară. După un timp, luăm metroul, să ne mai odihnim picioarele. Din Montmartre cumpărăm o baguette şi, până la Sacré-Cœur, o dăm gata. Ne pomenim, înainte de Publicitate scări, lângă un grup unde auzim limba maternă. Predomină doamnele, care par să fie pensionare în excursie. În faţa lor, o brunetă vioaie şi mititică ţine ridicată o umbrelă cu buline. Procesiunea se opreşte, mititica pliază umbrela şi cere, zâmbind, linişte. „Să ne odihnim puţin aici, zice, şi să vă atrag atenţia asupra acestui banner. Pentru cine nu este familiarizat cu limba, am să traduc eu. Uitaţi ce scrie: vă rugăm să nu oferiţi hrană păsărilor şi animalelor, pentru că în acest fel le scoateţi din mediul lor natural, se pot îmbolnăvi şi pot trans