Altă zi…altă dispută de natură politică, socială, economică, cine să mai ştie. Vine ziua, vine decizia şi odată cu ea se spulberă orice vis de-al nostru de a mai accede la o viaţă normală, în care nu mai suntem nevoiţi să plătim şi să contribuim din plin la bunăstarea altora, mai şmecheri ca noi. Ei bine, după cum aţi citit şi dumneavoastră, dragi cititori, de la 1 martie se prea poate să plătim 10 lei, coplată la externarea din spital. Nu aici ar fi buba, pentru că suntem prea căliţi de o democraţie care ne pune biruri peste biruri, mai ceva ca în perioada comunistă, nu aici ni se îneacă corabia, ci, se pare, se împotmoleşte în noroiul FMI, un junghi care stă în coasta noastră mai ceva ca minciunile sfruntate ale unora dintre cei sus puşi. Pentru că dacă Guvernul spune că aceşti 10 lei trebuie plătiţi o singură dată, 10 lei pe perioada de internare, FMI vine şi plusează, adâncind şi mai rău cuţitul în rană. FMI spune că noi, amărâţii de noi trebuie să plătească 10 lei pentru fiecare zi de spitalizare. „Staţi puţin şi nu mânaţi…lângă noi v-alăturaţi. Şi cuvântul ascultaţi!”, pare să spună mai marii Fondului Monetar Internaţional. Dilema coplăţii în spitale este mai profundă decât ne imaginam. Ce să facă amărâţii de noi ca să supravieţuiască? Cum se face că asistenţa medicală de specialitate devine un lux, pe care, riscând să fiu pleonastică, nu ni-l vom permite. Pentru ce oare mai plătim contribuţiile la sănătate, 5, 5%, pentru ce ne mai numim asiguraţi când efectiv, în practică, aceste lucruri nu se concretizează. Am ajuns ca occidentul să fugă de noi, pentru că ne numim europeni, când, pe alocuri suntem la limita subzistenţei. Suntem infatuaţi şi o dăm înainte cu europenizarea, când noi, amărâţii de noi, cu salarii de mizerie, suntem scurşi de ultima fărâmă de speranţă şi umanitate şi nu mai avem bani nici măcar să ne plângem de milă. Şi başca, guvernanţii noş