Pe cât de intransigent e guvernul cu sutele de mii de mici fermieri, pe atât e de indulgent cu “primul fermier al țării” – caracatița care căpușează Insula Marea a Brăilei de 20 de ani.

În teorie, e corect ca toată lumea să plătească un impozit pe venitul agricol. În practică, după felul în care a fost formulat, acesta îi va ruina doar pe fermierii mici, care deja nu își pot deduce TVA pentru cheltuielile făcute și care nu sunt în nici un fel de cea mai mare calamitate care sufocă agricultura: hoții. Pentru fermierii mari, taxarea are costuri doar pe termen scurt, însă pe termen lung îi ajută să-și extindă afacerile pe terenurile abandonate de cei dintâi. Însă există și o categorie care a fost tot timpul privilegiată și care continuă să fie: latifundiarii care au primit terenurile în arendă (derizorie) de la stat. Pentru ei, impozitul pur și simplu nu se aplică.

Cât de mare este nedreptatea? Atât de mare încât 670 de mii de agricultori sunt sacrificați pentru beneficiul unuia. Practic, mult mai rău decât în 1907!

Să luăm cel mai ilustrativ exemplu și să vedem de ce.

Insula Mare a Brăilei are parte de condiții cu totul speciale:

1. Terenul aluvionar este excelent pentru agricultură.

2. Apa pentru irigații este disponibilă din abundență, la distanță mică.

3. În perioadele de secetă sau de inundații, impactul în IMB este mult atenuat.

4. Suprafața enormă face arătura extrem de eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil.

5. E disponibil transportul naval, care reduce costurile de aprovizionare și mărește prețurile încasate.

6. Furturile agricole sunt, practic, excluse.

În aceste condiții, o producție echivalentă valoric cu 10-15 tone de cereale la hectar este ceva absolut firesc. Cât plătește concesionarul pentru acest privilegiu? 400 kg de grâu la hectar și zero impozite, deci 5 milio