Arădeniilor le place să meargă la mall. Acest lucru a rezultat în urma bilanţului realizat de către reprezentanţii Galleria Arad. Astfel, în anul 2012, peste trei milioane de vizitatori au trecut pragul mall-ului Galleria.
Sprider, adidas, Intersport şi-au deschis magazine, anul trecut, în incinta mall-ului, dar au fost şi 15 noi chiriaşi de talie naţională şi internaţională. În momentul de faţă, Galleria oferă peste 1000 de locuri de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale. Putem spune că cea mai recentă investiţie imobiliară de profil a concernului GTC Romania, Galleria Arad, a reuşit să se remarce în peisajul economic arădean.
Este vorba despre o investiţie de 70 milioane de euro, extinsă pe 35.000 mp care reprezintă cel mai de amploare obiectiv realizat în ultimii ani în Arad.
Galleria Arad, parte a GTC, a organizat peste 600 de evenimente dintre care concerte, campanii de sales, proiecte speciale, proiecte sociale, concursuri pentru copii.
„Un succes deosebit l-au avut, pe lângă concerte şi campaniile de sales, proiectele dedicate copiilor. Colaborarea cu National Geographic în proiectul derulat în premieră în vestul ţării, Kid’s Dino Dig, a depăşit aşteptările noastre, angrenând în acţiune peste 2000 de elevi ai unităţilor de învăţământ de la nivelul judeţului Arad, cu vârste între 6 şi 12 ani”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Pe scena Galleria-ei Arad au urcat pe parcursul anului 2012 nume importante din show biz-ulautohton, precum Holograf, Sistem, Pepe, Andra, Horia Brenciu, Antonia, Smiley, Voltaj, VH2, Viorica şi Ioniţă de la Clejani, Connect-R, Cleopatra Stratan, Cătălin Crişan, Wilmark, Mirabela Dauer, Ştefan Hruşcă , Andreea Bălan.
De asemenea, în 2012, Galleria Arad a găzduit, pentru prima dată în Arad, SuperKombat, în cadrul căruia s-au duelat reprezentanţi ai 8 state ,de pe trei co