Două hârtii care au dispărut săptămâna trecută din Primărie au fost găsite într-un alt birou.
“Hoții” care au furat documente din Primăria municipiului Roman au fost prinși. De fapt, nicio persoană care a intrat în Primărie săptămâna trecută nu a furat celebrele documente, iar suspiciunile primarului au fost risipite după ce actele au fost găsite chiar în Primărie, în biroul unui angajat neatent. “Documentele despre care se bănuia că au fost sustrase au fost găsite la un alt birou decât cel în care s-au aflat inițial, situația fiind creată de faptul că, la un anumit moment, acestea au fost preluate cu alte documente, din eroare, de către un angajat al instituției. Ca urmare, conducerea instituției a atras atenția atât personalului de conducere, cât și celui de execuție asupra situației, insistându-se pentru mai multă grijă în privința operării cu documentele de maximă importanță“, se arată într-un comunicat de presă emis de Primăria municipiului Roman.
Mai exact, vigilența sporită a primarului Laurențiu Dan Leoreanu, în sensul reorganizării sistemului care permite accesul contribuabililor și al reprezentanților mass media în instituție s-a dovedit fără o motivație concretă. Reamintim că joi, 24 ianuarie, primarul Laurențiu Dan Leoreanu a afirmat că din Primărie au dispărut unele documente, iar de vină ar fi lipsa de organizare din instituție, în ceea ce privește accesul vizitatorilor. Mai mult, primarul s-a arătat, atunci, nemulțumit și de faptul că unii funcționari stau de vorbă cu presa în loc să muncească.
Două hârtii care au dispărut săptămâna trecută din Primărie au fost găsite într-un alt birou.
“Hoții” care au furat documente din Primăria municipiului Roman au fost prinși. De fapt, nicio persoană care a intrat în Primărie săptămâna trecută nu a furat celebrele documente, iar suspiciunile primarului au fost risip