Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby-ul Unirea Slobozia - CSU Neptun va fi condus de arbitri tineri

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Liderul Diviziei A la handbal feminin, CSU Neptun Constanţa, reîncepe duminică, 3 februarie, partidele oficiale, urmând a debuta în retur tocmai pe terenul principalei contracandidate la promovare, Unirea Slobozia. Echipa ialomiţeană ocupă locul doi în clasament, la trei puncte în spatele Neptunului, care a câştigat meciul din tur cu 29-20.

Din pricina bugetului restrâns, formaţia constănţeană abordează returul cu acelaşi lot redus, de 13 handbaliste (dintre care doi portari). Unirea Slobozia a reuşit să facă însă două achiziţii, interul Carmen Veşcă şi extrema Raluca Năstase. Pentru meciul de duminică, de la ora 11.00, CSU Neptun are o singură problemă de lot, Cristina Strahan, aflată în recuperare după operaţia suferită în luna decembrie a anului trecut.

Partida-derby i-a fost încredinţată unui cuplu de arbitri tineri, promovaţi de curând în lotul naţional, Adrian Dumitru (Aiud) şi Theodor Şerbu (Bucureşti). „Este un cuplu tânăr, de perspectivă, aflat, ca şi cele două echipe, în faţa unui examen important al carierei. Suntem convinşi că vor încerca să arate că merită încrederea acordată, de a conduce unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, în Divizia A", a declarat directorul executiv al CSU Neptun, Paul Alexe, pentru site-ul oficial al clubului. Echipa a primit o veste bună din partea conducerii Universităţii Maritime Constanţa, prorectorul Cornel Panait dând asigurări că jucătoarele vor avea siguranţă financiară.

Sursa foto: CSU Neptun

Liderul Diviziei A la handbal feminin, CSU Neptun Constanţa, reîncepe duminică, 3 februarie, partidele oficiale, urmând a debuta în retur tocmai pe terenul principalei contracandidate la promovare, Unirea Slobozia. Echipa ialomiţeană ocupă locul doi în clasament, la trei puncte în spatele Neptunului, care a câştigat meciul din tur cu 29-20.

Din pricina bugetului restrâns, formaţia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului, despre „cel mai negru scenariu pe care îl iau în calcul experții” la Praid: „Am putea vedea evenimente de tip domino”

HotNews acum o ora
Ministrul interimar al Mediului, Mircea Fechet, a vorbit despre situația de la Praid, luni, într-o postare pe Facebook, și a prezentat „cel mai negru scenariu pe care îl iau în calcul, până la acest moment, experții naționali și internaționali”. „Am

Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano. Contract până în 2027

Mediafax acum 35 minute
Potrivit unui comunicat al clubului, antrenorul a semnat un contract valabil până în 30 iunie 2027. „De-a lungul vieții sale, Cristian Eugen Chivu a trecut prin experiențe și provocări de o amploare uriașă, evenimente care l-au format ca om și ca pr

Cod Portocaliu de vreme rea în București! Populația avertizată prin mesaj RO-ALERT

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 9 iunie 2025 o avertizare meteorologică cod portocaliu, valabilă pentru Municipiul București, în intervalul orar 15:28 - 16:20. Conform ANM, în intervalul menționat se vor semnala: averse, descă

Un italian a reuşit să fure 2 kg de aur dintr-o fabrică din Elveţia. Bărbatul ascundea metalul preţios în păr

Adevarul acum 30 minute
Un bărbat italian de 38 de ani este anchetat pentru furt după ce a reușit să fure aproape 2 kilograme de aur dintr-o turnătorie din Elveția. Ascundea metalul prețios în părul său împletit.

Tragedie la finala Ligii Națiunilor. Un român a murit după ce a căzut de la mare înălțime

Adevarul acum 2 ore
Suporterul care a murit la finala Ligii Naţiunilor căzând de la mare înălţime, în incinta stadionului din Munchen, era un român în vârstă de 34 de ani, informează Bild.

5.000 de militari din 4 ţări participă la exerciţiul Saber Guardian 25, ce se desfăşoară în România

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 5.000 de militari din patru ţări – Italia, Republica Moldova, România şi SUA – participă, începând de luni până pe 24 iunie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 25 (SG25), condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 10 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Lulea

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Lulea. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? ANM a anunțat prognoza

Mediafax acum 5 ore
Banat – probabilitatea de ploi va fi redusă în prima săptămână, apoi va crește Potrivit ANM, în Banat, în primele trei zile, valorile termice diurne vor crește, de la o medie de 26 de grade, până spre aproximativ 30 de grade. Ulterior, vor fi variaț

Consilier BNR despre taxarea pe tranzacţiile bancare: „O aberaţie!/ ANAF trebuie depolitizată”

Gandul acum 5 ore
Consilierul în cadrul BNR Eugen Rădulescu afirmă, despre o posibilă taxare pe tranzacţiile bancare, că este o „aberaţie” şi că cine propune aşa ceva nu înţelege economia de piaţă şi îşi imaginează că ia măsuri în care „banii vor veni din cer”. „Acea

Ambasada SUA la București: Considerăm că este firesc ca și aliații noștri să își asume responsabilitățile prevăzute de Articolul 3 din NATO

Gandul acum 2 ore
„Statele Unite vor continua să fie un partener credibil și responsabil în cadrul Alianței. Angajamentul nostru față de Articolul 5 rămâne neschimbat, însă considerăm că este firesc ca și aliații noștri să își asume responsabilitățile prevăzute de Ar

Vremea

București
acum

21°
lun.

18°/30°
mar.

16°/21°
mie.

16°/27°
joi

17°/24°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/28°
joi

12°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

15°/30°
mar.

17°/23°
mie.

18°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

15°/23°
mar.

11°/22°
mie.

12°/24°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

23°
lun.

16°/23°
mar.

13°/27°
mie.

14°/28°
joi

11°/25°