Raportul Comisiei Europene (CE) care urmează să fie publicat miercuri pare să întoarcă pagina unui 2012 extrem de dificil în relaţiile UE-România, potrivit unei copii a documentului la care a avut acces portalul european EurActiv.
Raportul special de zece pagini, mult mai scurt decât rapoartele publicate de obicei asupra situaţiei din România începând de la aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, afirmă că ţara ar putea reveni curând la normal, dacă va continua să îndeplinească recomandările CE.
Astfel, se poate observa o schimbare în atitudinea Comisiei Europene, dacă ar fi să luăm în considerare discursul de vara trecută a lui Jose Manuel Barroso, când preşedintele CE declara că România a „şubrezit încrederea Uniunii Europene”.
La momentul respectiv, venirea la putere a coaliţiei de stânga condusă de premierul Victor Ponta a dus la decizii în domeniul justiţiei pe care Executivul Uniunii Europene le-a considerat că subminau Curtea Constituţională. Atunci, Barroso a pus la îndoială dorinţa Guvernului USL de a respecta statul de drept.
Pe 12 iulie, în timpul unei crize politice caracterizate de partidele de Opoziţie ca fiind „o lovitură de stat”, Jose Manuel Barroso i-a înmânat premierului Ponta o listă cu 11 puncte.
Ştire în curs de actualizare