Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung dă replica celor de la Apple cu o avalanşă de tablete

Publicat in Curierul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Sud-coreenii lucrează la 6 modele noi de Galaxy Tab şi Galaxy Note, fiecare cu câte 2 variante

Măsura pare luată ca răspuns la strategia americanilor de a diversifica portofoliul de iPad-uri

În ultima vreme avalanşa de zvonuri legate de noile generaţii de la Apple, iPad 5 şi iPad Mini 2, despre care am aflat că vor fi lansate la o dată anume, în luna octombrie a acestui an, dar şi strategia de a-şi diversifica portofoliul de produse al americanilor, a condus la anunţarea unei alte avalanşe. De data aceasta nu de zvonuri, ci una de produse de la Samsung. Probabil ca replică la eforturile Apple din ultima vreme, care din toamna anului trecut a lansat două noi tablete - iPad 4 şi iPad Mini.

Potrivit unei liste de produse la care lucrează Samsung, apar nici mai mult nici mai puţin de şase tablete noi din familiile Galaxy Tab şi Galaxy Note. Ce ştim însă este că Samsung lucrează la modele de tablete din familiile Tab şi Note. De cinci dintre ele suntem siguri că vor face parte din familiile respective şi că vor avea două variante fiecare, având conectivitate WiFi şi LTE (4G). Al şaselea model din lista respectivă este însă un mister complet.

După ce a câştigat, în mod clar, lupta cu Apple pe segmentul smartphone-urilor, Samsung vrea să se asigure că rivalii americani nu vor mai avea multe de spus nici pe segmentul tabletelor. Cel puţin numărul mare de tablete la care lucrează ne face să înţelegem că vor să monopolizeze mai multe segmente, ţinând cont că aceste modele noi vor avea dimensiuni şi variante diferite, ceea ce va determina şi preţuri diferite.

Ce modele pregătesc cei de la Samsung?

Din lista publicată de site-ul SamMobile.com, apar numele celor două serii Galaxy Tab şi Galaxy Note. Cinci dintre acestea figurează cu aceste nume. Sunt trei modele care sunt în aceeaşi familie de nume de cod Santos. Apare un "Sant

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 32 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 53 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°