Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga la RFI: Raportul MCV va fi unul dintre cele mai aspre

Publicat in rfi, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Raportul MCV care va fi publicat miercuri de Comisia Europeană va fi "un raport rău, pentru care vor suferi toţi românii". Iată ce spune într-un interviu la RFI preşedintele PDL, Vasile Blaga. El se aşteaptă la un raport dintre "cele mai dure din ultimii ani".

Vasile Blaga crede că raportul MCV de miercuri "va fi unul dintre cele mai aspre, cele mai dure rapoarte din ultimii ani, pentru că din păcate sunt şi motive în acest sens. Să ne gândim la tot ce s-a întâmplat în vara fierbinte a anului trecut, în lunile iulie şi august, atacurile continue la adresa statului de drept, acţiunile antieuropene ale multora dintre liderii Opoziţiei de atunci, ai Puterii de astăzi şi desigur, lucrurile astea se vor reflecta în MCV".

Preşedintele PDL spune că nu trebuie uitate "acţiunile Parlamentului, din păcate, un Parlament care s-a opus ridicării imunităţii unor miniştri, a unor parlamentari, sunt celebre cazul Diaconu, cazul Stan, miniştrii Borbely şi Dobre şi aşa mai departe. Ca să punem capac peste toate, nu am avut ce face în Parlament şi am mai modificat şi Statutul Parlamentarilor. Şi noi, PDL-ul, am spus de atunci că nu credem că trebuie să acţionăm în vreun fel în ideea întăririi acestei imunităţi, pentru că vom avea două probleme: în primul rând cu românii, care vor vedea că din nou parlamentarii sunt trataţi altfel, că oricum sunt trataţi altfel decât restul populaţiei, gândiţi-vă numai la cazul Voiculescu din ultimele zile, dar pe de altă parte, Puterea actuală a reuşit din păcate să transforme după caz plenul unei Camere sau al Biroului (Permanent), dacă nu este în sesiune Parlamentul, să-l transforme într-un fel de instanţă de judecată, adică să ne dăm noi cu părerea dacă sunt suficiente sau nu probele procurorului. Lucrurile astea se vor reflecta în raport".

Vasile Blaga e de părere că cele 11 cerinţe ale Comisiei Europene pentru Guvernul Pont

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°