Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană prezintă raportul MCV. Ponta:"Nu o să mă apuc să mă cert cu Comisia Europeană"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Comisia Europeană va prezenta, astăzi, raportul despre evoluţia Justiţiei din România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Concluziile acestui raport vor avea impact asupra procesului de aderare la Spaţiul Schengen. Într-o intervenție telefonică la România Tv, premierul Victor Ponta a spus că raportul MCV este mai bun decât se aștepta și a subliniat că nu intenționează să se certe cu Comisia Europeană.

"Am văzut draftul şi nu este deloc aşa rău. Este chiar mai bun decât mă aşteptam", a declarat Victor Ponta, la România Tv.

Premierul a subliniat însă că ar fi vrut să-i fie remis raportul mai din timp pentru ca Executivul să aibă timp să formuleze anumite observaţii, în cazul în care ar fi socotit necesar să facă acest lucru.

"Eu am avut faimoasele 11 puncte care erau obligaţia Guvernului şi a mea personală în relaţia cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso asumată în timpul crizei din vară, în legătură cu CCR, Monitorul Oficial, Avocatul Poporului şi care au fost îndeplinite (...) Cred că 11 din 11 este un rezultat foarte bun şi asta este trecut în raport", a spus Ponta.

Despre alte critici ce ar putea fi formulate de către Comisia Europeană, Ponta a afirmat că autorităţile de la Bucureşti şi le vor asuma ca atare. "Nu am să mă apuc să mă cert cu Comisia Europeană", a spus primul-ministru. El a adăugat că prioritatea sa în justiţie este ca acest domeniu să funcţioneze conform aşteptărilor cetăţenilor. "Important este să fie românii mulţumiţi de justiţie", a mai spus premierul.

Ponta, cu o zi înainte de publicarea MCV: "Cele 11 puncte convenite în vară cu preşedintele Comisiei Europene au fost îndeplinite în totalitate"

Este de aşteptat, luând în calcul inclusiv declaraţii oficiale ale autoriţărilor române sau ale unor oficiali UE, ca raportul să fie unul negativ, care să evidenţieze nemulţumirile C

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°