Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Cioacă a tranşat-o pe Elodia în cadă, în timp ce copilul lor era în casă. Socrii cer daune de 5 milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauză cunoscută generic sub denumirea „cauza Elodia” şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cristian Cioacă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Update ora 13.30 Familia Elodiei Ghinescu va cere în instanță despăgubiri în valoare de cinci milioane de euro, după ce procurorii au anunțat trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă. Anunţul a fost făcut de avocata Crina Radu. Aceasta a arătat că cererea va fi făcută la primul termen de judecată, la Tribunalul Argeş, şi că este posibil să ceară bani şi pentru Patrick Cioacă, pentru uciderea mamei sale.

Cadavrul, băgat în geanta din Dubai

Procurorii arată că în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, victima Ghinescu Elodia multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, acesta ar fi transportat cadavrul în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a facilita ascunderea acestuia. "Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş", se arată în actu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 56 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 17 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 29 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°