* aceasta este opinia medicilor brăileni, care cred că sistemul sanitar nu va avea de câştigat, iar bolnavii vor fi discriminaţi * reprezentanţii Colegiului Medicilor din România se declară "stupefiaţi" de propunerea ca valoarea coplăţii să fie de 10 lei pe zi de spitalizare * ei cred că, în aceste condiţii, peste 80% dintre cetăţeni nu vor mai putea să aibă acces la servicii spitaliceşti
Colegiul Medicilor din Brăila consideră că introducerea coplăţii în spitale nu va rezolva problema reală a sistemului de sănătate, adică subfinanţarea. Mai mult, reprezentanţii medicilor brăileni atrag atenţia asupra riscului ca anumite categorii de persoane să nu mai poată beneficia de serviciile medicale de care au nevoie. "Problematica legată de coplată este, din punctul nostru de vedere, încă un experiment aplicat poporului român, experiment a cărui finalitate este greu de prevăzut. Noi nu credem că acest instrument, la nivelul la care este preconizat a se aplica, va reuşi să rezolve ceva în sistemul de sănătate, în încercarea de a soluţiona problema reală, respectiv subfinanţarea. După părerea noastră, va avea ca efect discriminarea pacienţilor, deoarece există riscul ca anumite categorii de persoane să nu poată să beneficieze de servciile medicale de care au nevoie", a declarat dr. Cristian Pricop, preşedintele Colegiului Medicilor Brăila.
Potrivit precizărilor Ministerului Sănătăţii, coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă, în ambulatoriu de specialitate, medicina de familie sau în cazul analizelor medicale, precum şi persoanelor exceptate prin lege (exemplu: copii, gravide, pensionari sub 740 lei/lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate dacă nu realizează venituri din muncă, veteranii de război).
"Menţionăm că această formă de coplată va fi aplicată numai în spitale, acolo unde şi costurile sunt mai mari. În ac