Între 1947 și 1993, în Italia au fost asasinați 9 judecători, 4 procurori, 32 de polițiști și carabinieri, un primar și un general (Dalla Chiesa) care îndeplinea funcția de prefect al Palermo-ului. Pe lângă zeci de civili care se aflau prin preajmă și au căzut, de asemeni, victime bombelor sau gloanțelor rătăcite.

Nouă judecători aruncați în aer sau sfârtecați de rafale, patru procurori cu aceeași soartă. Abia asta aș numi “acte de intimidare și hărțuire” la adresa “unor persoane care lucrează în instituții judiciare”. Aș spune că astea chiar sunt “presiuni asupra sistemului judiciar”. N-aș găsi cuvinte mai potrivite pentru acele întâmplări decât “amenințări cu un caracter personal împotriva judecătorilor și familiilor acestora”. Emanuela Setti Carraro, soția lui Dalla Chiesa, și Stefano, fiul judecătorului Antonino Saetta, sunt doar doi membri ai familiilor în cazul cărora amenințările au fost duse până la capăt, murind în același timp cu prinicpalele ținte ale mafiei.Astea sunt amenințări, intimidări, agresiuni la adresa unui întreg sistem de justiție aflat în luptă deschisă cu sistemul paralel al mafiei. Poate că judecătorii, procurorii și polițiștii italieni au tremurat, au plâns, s-au temut. Sistemul în sine, însă, nu s-a lăsat intimidat, iar procesele anti-mafia au continuat. Au fost condamnați capi ai familiilor mafiote, politicieni, polițiști sau judecători corupți. Judecătorii Falcone și Borsellino, asasinați în 1992, la distanță de doar două luni unul de celeălalt, sunt considerați eroi naționali ai Italiei. Noi, românii, suntem norocoși. Nu doar că mafia noastră - deși s-a strecurat până în biroul (sau, poate, seara, chiar sub) celui mai puternic om în stat - nu are aplecări violente, dar ar fi și foarte riscant să se manifeste sângeros, pentru că imediat i-ar da Comsia Europeană cu poșetuța în cap, întru apărarea Justiției. Judecătorii și proc