Contenţionarea pacienţilor, spun specialiştii, nu poate fi folosită ca pedeapsă sau pentru a suplini lipsa de personal, iar în cazul copilului, aceasta ar trebui făcută sub supraveghere, pentru că rolul măsurii ar trebui să fie de liniştire a pacientului, şi nu de a-i produce noi traume.
Imaginile cu copiii legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău au readus în atenţie una dintre vechile probleme ale sistemului de ocrotire a copiilor instituţionalizaţi, des întâlnită înainte de 1997 şi care a adus grave prejudicii de imagine României.
Situaţia din Spitalul din Buzău a dus discuţia în două direcţii: una care viza neglijenţa şi o alta despre justificarea măsurilor respective, având în vedere situaţia concretă de la Spitalul Judeţean Buzău şi necesitatea de a lega de paturi copiii îngrijiţi, în condiţiile lipsei de personal.
Specialiştii în protecţia copilului şi în respectarea drepturilor omului consideră însă că, dincolo de legalitate, în Spitalul de la Buzău nu a mai funcţionat niciun cod de etică profesională.
Daniela Gheorghe, psiholog specializat în problematica copilului, a explicat, pentru MEDIAFAX, că atunci când se impune contenţionarea, indiferent dacă pacientul are o boală mintală sau nu, din punct de vedere profesional există obligaţia de a i se explica acestuia că măsura de contenţionare este luată pentru binele lui. Iar asta pentru că, în lipsa unei explicaţii, măsura va fi interpretată ca o pedeapsă.
"Izolarea prin legare produce traume fizice şi nu mai trebuie să existe şi cea psihică. Copilul nu are voie să fie singur. Scopul contenţionării este să-l linişteşti, iar pentru asta cineva trebuie să-i acorde îngrijiri. Când nu mai poţi face mişcări, reacţionezi altfel. Corpul poate reacţiona altfel, pot fi reacţii vegetative, iar atunci, medical, corect este să fie observat ca să-l calmezi prin d