Universitatea Cluj-Dinamo Bucureşti (feminin, Divizia A) şi Unirea Dej-Explorări Baia Mare (masculin, Divizia A1) au fost cele două meciuri de volei care au fost găzduite astăzi de Sala Sporturilor din Dej.
În prima partidă s-au întâlnit voleibalistele formaţiilor "U" Cluj şi Dinamo Bucureşti. Deşi echipa din capitală era favorită încă de dinaintea meciului, clujencele au pus mari probleme. În primul set dinamovistele şi-au făcut jocul (4-8, 10-14, 13-21) şi s-au impus lejer cu 25-18. În actul secund, voleibalistele din Cluj au condus ostilităţile (10-8, 15-14, 19-18), dar au pierdut pe final, scor 23-25. În ultima rundă, sportivele din Bucureşti s-au văzut învingătoare încă de la scorul de 22-16, numai că "U"-istele au revenit în forţă şi au punctat de 5 ori. Cu toate acestea, la finalul ultimului set tabela de marcaj a indicat 25-21 în favoarea dinamovistelor, care au şi câştigat partida cu scorul de 3-0.
Chiar dacă meciul de volei feminin a fost gustat din plin de publicul dejean, cu siguranţă mult mai aşteptat a fost derby-ul dintre formaţia locală, Unirea Dej şi Explorări Baia Mare. Dejenii au început partida în forţă (6-3, 11-8, 18-14) şi nimic nu a stat în calea lor; primul set s-a încheiat cu scorul de 25-23. În runda cu numărul doi tot voleibaliştii conduşi de Victor Lazăr şi Tibor Szilagyi au fost mai arţăgoşi (4-1, 8-4, 13-10). Doar o pană de curent care a lăsat sala din Dej în beznă totală a putut să oprească "pressing-ul" uniriştilor. Partida a fost reluată după 25 de minute de întrerupere. Deşi băimărenii au replicat timid, gazdele s-au impus cu 25-21. În ultimul act, voleibaliştii din Baia Mare au turat motoarele, au reuşit să preia conducerea (4-6, 7-10, 9-10), dar uniriştii au revenit spectaculos şi au egalat la 20. Pe final formaţia mai proaspătă, cea din Dej, a reuşit să se adune şi să câştige setul la o diferenţă de 4 p