Foto Bogdan Iordache Investiţiile în titluri de stat româneşti sunt rezervate în general clienţilor de private banking, deţinerile persoanelor fizice însumând 2,7 miliarde de lei, adică 3,6% din totalul titlurilor în lei spre sfârşitul anului trecut.
După patru ani de criză marcaţi de mai multe episoade în care s-a aflat la mâna băncilor, Ministerul Finanţelor continuă să stea cu spatele la soluţia folosită cu succes de multe state - şi occidentale, şi de prin vecini: atragerea de resurse de la populaţie ca o formă de finanţare stabilă şi mai uşor de mobilizat în momente delicate - desigur, în măsura în care administraţia este credibilă.
Ce funcţionează în Germania, Suedia, Italia, SUA, dar şi în Cehia, Polonia şi Ungaria nu pare să fie bun pentru România, iar reprezentanţi ai Finanţelor s-au tot chinuit în ultimii ani să găsească contraargumente pentru reintroducerea unui mecanism abandonat în prima parte a anilor 2000. Explicaţia nerostită oficial: titlurile pentru populaţie ar concura depozitele bancare, iar băncile nu vor presiuni suplimentare, poziţia acestora fiind susţinută de FMI.
Polonia foloseşte cea mai mare bancă rămasă sub controlul statului pentru distribuţie şi vinde populaţiei bonduri chiar şi pe zece ani, cu valoarea nominală de 100 de zloţi (circa 100 de lei).
Cehia a reluat vânzarea bondurilor de retail în noiembrie 2011, iar achiziţiile au trecut deja de 5% din portofoliul de obligaţiuni pe termen mediu şi lung denominat în coroane, Ungaria vrea ca investiţiile populaţiei să urce la 10% din datoria publică, oferind inclusiv titluri în euro, în timp ce Slovacia evaluează variante de distribuţie, una dintre opţiuni fiind oficiile poştale. Nu numai că statul român nu ia în calcul populaţia drept o categorie de investitori care poate juca un rol important, ci chiar a stabilit o barieră pentru persoanele fi
