Fără victorie în pregătiri, rapidiștii au bifat primul succes chiar împotriva echipei celebrului tehnician Marcello Lippi, Guangzhou Evergrande, din China. Golul lui Andrei Ciolacu a făcut diferența în meciul Rapidului cu Guangzhou, scor 1 la 0.
Campion mondial cu Italia în 2006, Marcello Lippi s-a văzut învins în Spania, la Marbella, de Rapid București. Cu două eșecuri la activ după două meciuri de pregătire, giuleștenii obținut prima victorie din această iarnă împotriva chinezilor de la Guangzhou. Autorul unicului gol al partidei, Andrei Ciolacu, este încântat de această reuşită. De altfel, la cei 20 de ani ai săi, Ciolacu ar putea fi o soluție viabilă la Rapid pentru returul Ligii I."Ne-a dat moral pentru meciurile care vor urma, pentru că începusem slab și deja eram afectați cu toții și aveam nevoie de o victorie în acest meci. Cu siguranță voi marca și în campionat. Le promit fanilor asta și tuturor suporterilor Rapidului le voi promite că voi da tot ce am mai bun în campionat și eu sper că voi confirma", a declarat Ciolacu.
Nici Cristian Oros nu şi-a ascuns satisfacţia după acest succes. "A fost o partidă foarte bună făcută de noi împotriva unui adversar foarte bun, cu un antrenor renumit. E bine, în general e bine să câștigi, să o faci împotriva unei echipe bune și în fața unui antrenor foarte bun", a afirmat Oros. De cealaltă parte, celebrul tehnician italian, Marcelo Lippi, a explicat cum vede Rapidul după acest joc. "Este o echipă bună din campionatul românesc, dar aici doar se pregătesc. Aceste meciuri servesc doar pentru a se antrena", a punctat Lippi. Victoria cu Guangzhou e singurul succes al rapidiștilor în stagiul de pregătire din Spania. În celealte două partide, bucureștenii au pierdut cu acelaşi scor, 1-3 cu Dnipro și FC Videoton.
Cristi Jacodi