Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DHL continuă să investească în România

Publicat in Capital, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

DHL, una dintre cele mai mari companii de curierat la nivel intervațional, a anunţat continuarea planului de investiţii pe piaţa din România, ca parte a strategiei de dezvoltare.

Prezentă de peste 20 de ani pe piaţa locală, cu aproape 500 de angajaţi, o flotă de peste 200 de maşini şi operând cu trei aeronave. Anul trecut, DHL a făcut o investiţie importantă prin înnoirea flotei cu 100 de autovehicule utilitare mari și a început operarea unor aeronave cargo noi la Arad şi Cluj, pentru deservirea zonei de vest a ţării.

“Pe o piaţă care a rămas în ultimii ani la o valoare constantă sunt sigur că investiţiile sunt singurele în măsură să ne asigure creştere, prin oferirea celor mai eficiente soluţii, care să conducă la menţinerea portofoliului de clienţi şi atragerea unor segmente noi” a declarat Daniel Kearvell, Managing Director DHL România. Pentru 2013 compania vizează creşterea capacităţii de transport şi îmbunătăţirea timpilor de tranzit pentru Bucureşti şi zona de est a ţării, prin investiţii în operarea unei aeronave noi în Otopeni.

În acelaşi timp, anul acesta DHL intenţionează să deshidă un centru operaţional nou la Cluj, aflat chiar în incinta aeroportului, similar celui de la Otopeni, care va permite sortarea mărfii imediat după sosirea acesteia în aeroport.

În planurile companiei pentru 2013 se regăseşte şi strategia dedicată dezvoltării segmentului companiilor mici şi mijlocii. Segmentul IMM reprezintă aproximativ 80% din numărul total de peste 5.000 de clienţi ai DHL România, iar veniturile aduse companiei de acest segment sunt de peste 60%. La nivel global, IMM-urile reprezintă 92% din totalul de 2,8 milioane de clienţi DHL.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 57 minute
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 4 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°